Jurnal de recenzor feminist

Am inceput cu dreptul. "Primiti cu recensamantul?" am intrebat la prima usa, care, culmea, nu era din prima scara, si numarata de la stanga spre dreapta trebuia sa fie a primului apartament.dar purta numarul al doilea din scara. O doamna draguta (pensionara), a inceput sa sune vecinele, sa le someze sa vina acasa, ca "o venit doamna cu recensamantu". S-a declarat cu hotarare capul familiei, iar sotul, prezent, nu a contrazis-o.In prima zi am recenzat 6 locuinte.  Mi s-au oferit doua cafele si o ciorba. Am multumit si am refuzat politicos.

In ziua a doua am recenzat 11 locuinte. Inca o doamna s-a declarat capul familiei ( sotul nu era de fata) si un domn si-a nominalizat sotia care lipsea de acasa pentru acest titlu. Celelalte doamne s-au declarat gatul familiei, si aproape toate au afirmat ca deciziile se iau in comun. Doua si-au exprimat nemultumirea  in legatura cu acest aspect al formularului, dar au  cerut sa fie inscris numele sotului la acest capitol. Mi  s-au oferit biscuiti, cafele si apa. La ora 20.28, cand ma gandeam sa mai atac un apartament, o doamna (in varsta, sigur pensionara cam de multisor) mi-a spus pe un ton plin de repros:"La ora asta veniti?Pai eu plec in excursie dimineata la patru! Si spuneti-mi ora cand veniti data viitoare, ca eu sunt foarte ocupata."

Am primit repetate intrebari legate de codul numeric personal.

Manevrele politice și abureala cu punctul de pensie

Noua lege a pensiilor e cunoscută publicului prin trei elemente: creșterea vârstei de pensionare a femeilor , impunerea unor noi categorii de venituri și scăderea punctului de pensie. Reprezentanţii opozitiei fac spume la gura deplangand viata chinuita a pensionarilor, mai ales a pensionarilor artisti, care au o vizibilitate mai bună și cer o valoare mărită a punctului de pensie. PDL vrea punctul de pensie la 39% din valoarea salariului mediu, ceilalti declară ritos că sub nivelul de 45% pensionarii vor pieri.

Realitatea este alta:

Valoarea punctului de pensie de 45% din salariul mediu pe economie nu este sustenabilă. Matematic, economic, cum vreţi să socotiţi.

Admiţând că am avea un număr egal de pensionari și de salariaţi, si acel număr ar fi 1, salariatul ar realiza 1 salariu mediu lunar, iar pensionarul 1 punct de pensie; dacă salariul mediu este 1836 lei, la 45% valoare, punctul de pensie, recte suma cuvenită pensionarului ar fi 826 lei.

Contribuţia la bugetele de pensii (a salariatului și a angajatorului împreună) este de 31.3% tot din salariul mediu, deci 575 lei. Asta dacă salariatul nu contribuie cu 2% la pensia privată. Diferenţa de 251 lei, de unde ar putea veni ? Aud? Inafară de asta, trebuie să socotim că, de fapt, avem 1.5 pensionari la 1 salariat, deci 375 de lei ar fi suma reală.

Nu merită să mă complic cu motivele PDL de a vrea să treacă legea, dar, în esenţă, acestea au legatură cu deficitul bugetar, lipsa resurselor, FMI.

Mă enervează, însă, la culme, nerușinata ipocrizie a opoziţiei. PSD si PNL au ieșit de la vot, desi o mobilizare generală putea să determine votarea legii pensiilor în ce formă dorea mușchii lor, cu punctul de 45% cu tot. N-au votat legea cu 45% pentru că știau că și-ar bate singuri cuie in talpă pentru viitor.

După manevra asta însă, pot să plângă de mila pensionarilor, fără grija zilei (a se citi guvernării) de mâine.

Jocuri politice

Din tot mormanul de injurii si acuze reciproce pe care si le-au aruncat puterea si opozitia, tind sa cred unul dintre lucrurile spuse de putere.

Opozitia a dorit ca legea pensiilor sa treaca.

Au gasit o solutie prin care sa sprijine trecerea legii, prefacandu-se ca o combat. Era normal s-o sustina. Sistemul de pensii este -practic- nesustenabil si ei asteapta cu nerabdare sa vina la putere. "Decat s-o facem noi, mai bine o fac ei,iar noi ne lamentam in public de mila celor sase milioane jumate de pensionari care vor tine minte si ne vor vota".

Au gasit aceasta solutie dupa ce au votat "in par" cresterea, la fel de nesustenabila, a salariilor dascalilor. Acum, nu li se poate reprosa ca au votat o lege nesustenabila, si nici ca i-au lasat balta pe alegatori.

Altfel nu se explica de ce au iesit din sala cand s-a stabilit prin vot daca legea pensiilor a "trecut" legal.

Tortura chinezeasca si iesirea din criza

Acum cateva zile l-am auzit pe ministrul finantelor spunand ca reducerea salariilor, pensiilor si a asistentei sociale vor determina iesirea Romaniei din criza.Desi era la mintea cocosului ca toti cei ...cca noua milioane de persoane afectate vor cumpara mai putin, deci cele trei milioane din "economia reala" nu vor mai avea cui sa vanda produse si servicii.

A doua zi l-am auzit declarand ca "spera" sa nu fie nevoie sa creasca TVA si impozitele.Si asta mi-a adus aminte de Tai-pan si, ca sa fiu sigura ca reproduc corect povestea, am cautat pe net.Culmea, peste ce dau?

La adresa

http://alexbrie.net/108/tortura-chinezeasca-si-reteta-de-guvernare/

un articol cu titlu aproape identic, scris in 2004 de Alex Brie, de care, spre jena mea inca nu stiu nimic, dar voi afla. Pentru ca mi-ar fi greu sa explic mai bine, atasez un fragment din articolul lui. Va recomand sa cititi intreg articolul.

Prin “Tai-Pan” de James Clavell parca, era descrisa o tortura chinezeasca infioratoare: prizonierului i se cerea sa aleaga ce parte a corpului sa-i fie amputata in ziua urmatoare. Un “informator” ii spunea acestuia ca ajutorul salvator e pe drum, si ca in cateva zile va fi eliberat. Plin de sperante, prizonierul alegea un membru minor, a carui lipsa sa-i permita totusi o viata decenta pe viitor. Dar ajutorul promis nu venea la timp. Mutilat, prizonierul afla, de la “informator”, ca ajutorul va intarzia putin. Tortionarii ii impuneau, de asemenea, sa aleaga o noua parte a corpului pentru o noua amputare. Si asa mai departe.

Este o tortura inumana aceasta, a sperantelor desarte. Un prizonier care stie ca nu mai exista scapare ar putea trece la masuri disperate. Tentative de evadare, de revolta. Sau impacare sufleteasca, zen, stoicism. Dar plin de speranta ca ajutorul de afara va veni, el isi amana efortul pentru ceva mai tarziu, cand va fi nevoie. Fara sa-si dea seama ca atunci va fi prea tarziu, ca atunci va fi incapabil sa mai schimbe ceva.

Teama mi-e, pe bune, ca asa vor evolua lucrurile si in cazul nostru. Teama mi-e ca ne lasam amagiti sau, mai rau, ne amagim singuri. Teama mi-e ca ne vom trezi prea tarziu, cand, amputati nu doar economic, ci si moral, vom fi inapti sa mai schimbam ceva.