Sindicalisme: Ungaria vs România

Intâmplarea a făcut să trec, în ziua de 1 Mai pe lângă magazinul Tesco, din Debreţin, Ungaria. Un afiş de mărimea unei camere anunţa programul: 0-24. Cum ne încadrasem foarte bine în timp, am zis să facem o mini-tură de shoping. Zis şi făcut. In faţa magazinului, cca 30 de persoane. Hm! 8 fără 5. Poate deschid la 8, fiind sărbătoare.

Dăm roată intrărilor, aşteptând să se deschidă. La 8 şi câteva minute, încerc să abordez în engleză nişte tineri. In ungro-anglo-gestică, îmi arată că e 1Mai şi sărbătoare, deci închis. Ei aşteptau un autobus. La fel şi magazinele Lidl, Kaufland şi Penny, şi toate celelalte magazine cu excepţia restaurantelor, cofetăriilor şi benzinăriilor, inclusiv în micuţa staţiune de destinaţie. Inchis.

Codul muncii prevede şi în România că ziua de 1 Mai este nelucrătoare. Şi totuşi, marile lanţuri multinaţionale de magazine care în Ungaria erau închise, la noi erau deschise.

Să fie capitalismul mai sălbatic la noi, sau sindicatele la ei, mai puternice? Sau poate respectarea legii în unele state este obligatorie, pe când în altele, doar opţională?

1-0 pentru Ungaria.

Tortura chinezeasca si iesirea din criza

Acum cateva zile l-am auzit pe ministrul finantelor spunand ca reducerea salariilor, pensiilor si a asistentei sociale vor determina iesirea Romaniei din criza.Desi era la mintea cocosului ca toti cei ...cca noua milioane de persoane afectate vor cumpara mai putin, deci cele trei milioane din "economia reala" nu vor mai avea cui sa vanda produse si servicii.

A doua zi l-am auzit declarand ca "spera" sa nu fie nevoie sa creasca TVA si impozitele.Si asta mi-a adus aminte de Tai-pan si, ca sa fiu sigura ca reproduc corect povestea, am cautat pe net.Culmea, peste ce dau?

La adresa

http://alexbrie.net/108/tortura-chinezeasca-si-reteta-de-guvernare/

un articol cu titlu aproape identic, scris in 2004 de Alex Brie, de care, spre jena mea inca nu stiu nimic, dar voi afla. Pentru ca mi-ar fi greu sa explic mai bine, atasez un fragment din articolul lui. Va recomand sa cititi intreg articolul.

Prin “Tai-Pan” de James Clavell parca, era descrisa o tortura chinezeasca infioratoare: prizonierului i se cerea sa aleaga ce parte a corpului sa-i fie amputata in ziua urmatoare. Un “informator” ii spunea acestuia ca ajutorul salvator e pe drum, si ca in cateva zile va fi eliberat. Plin de sperante, prizonierul alegea un membru minor, a carui lipsa sa-i permita totusi o viata decenta pe viitor. Dar ajutorul promis nu venea la timp. Mutilat, prizonierul afla, de la “informator”, ca ajutorul va intarzia putin. Tortionarii ii impuneau, de asemenea, sa aleaga o noua parte a corpului pentru o noua amputare. Si asa mai departe.

Este o tortura inumana aceasta, a sperantelor desarte. Un prizonier care stie ca nu mai exista scapare ar putea trece la masuri disperate. Tentative de evadare, de revolta. Sau impacare sufleteasca, zen, stoicism. Dar plin de speranta ca ajutorul de afara va veni, el isi amana efortul pentru ceva mai tarziu, cand va fi nevoie. Fara sa-si dea seama ca atunci va fi prea tarziu, ca atunci va fi incapabil sa mai schimbe ceva.

Teama mi-e, pe bune, ca asa vor evolua lucrurile si in cazul nostru. Teama mi-e ca ne lasam amagiti sau, mai rau, ne amagim singuri. Teama mi-e ca ne vom trezi prea tarziu, cand, amputati nu doar economic, ci si moral, vom fi inapti sa mai schimbam ceva.

Chiftele fara patrunjel si care alegorice

E 1 Mai si ne pregatim sa iesim la iarba verde.

Mi-amintesc unul din bancurile de pe vremuri: de ce ne obliga sa participam la demonstratia de 1 Mai? Ca sa ne numere cati am supravietuit dupa iarna care a trecut.Si-mi mai aduc aminte ca se demonstra cu care alegorice cu ciocane pneumatice si tot felul de freze si de raboteze...

Zilele trecute m-a sunat S.B. presedintele Fratia Maramures sa ma intrebe daca iesim azi la o pichetare. I-am spus ca, daca se organizeaza, eu-una sigur vin, si ca astept un telefon de informare. Nu l-am primit.

In drum spre iarba, voi opri, totusi, in fata prefecturii. Vreau sa ma numere cineva, sa vada ca nu am murit; nici eu, nici spiritul meu critic, nici dorinta mea de a schimba lucrurile in bine, nici spiritul de solidaritate. Voi avea, in loc de car alegoric, o carte, pentru ca nu-mi amintesc sa fi demonstrat nimeni cu carti, si cred ca s-ar impune.

La multi ani, tuturor de ziua internationala a muncii!

PS: ce legatura au chiftelele fara patrunjel? Nici una, inafara de faptul ca-s oribile. Niciuna inafara de faptul ca, multumita guvernului, va trebui sa le mancam asa. Pentru ca nu-mi permit sa mai dau alti bani pe mancare. Niciuna, inafara de faptul ca mi-a fost lene sa fug pana la piata, dar nu mi-e lene sa scriu pe blog...

PPS Sa schimb oare cartea cu o pancarda pe care sa scrie "Vreau alte chiftele!"?

Globalizarea sindicalismului?

N-am ce face duminica dimineata (de ziua mea...) asa ca ma informez...Citesc recenzia unei carti despre sindicatele franceze...si-mi trece prin minte o idee...

Sindicalismul a fost puternic atata timp cat o industrie era legata de un LOC. Locul unde exista capitalul, resursa de exploatat, unde era situata unitatea de productie etc. Daca oamenii acelui loc au stiut sa se asocieze si sa impuna limite intre dorinta de profit si dorinta de viata, au reusit.

Sa fie globalizarea sindicalismului singurul raspuns la libera circulatie a capitalului si la globalizarea industriei?

Ce-a uitat guvernul….

Ce-a uitat guvernul….

…ca nu-mi vine sa cred ca n-a stiut, sau mi-ar veni sa ma sinucid dac-as crede ca nu stie….

Orice angajator care are un chiosc de placinte, stie ca, din totalul cheltuielilor cu salariile, aproape jumatate ajunge in bugetul statului.Sub forma de contributii, impozite si taxe.

La un salariu brut de 1000 lei, salariatul ia in mana 702 lei. 298 merg in bugetul statului. Inafara de asta, angajatorul mai plateste 284 lei. Recapituland, pentru ca o persoana sa ia in mana, legal 702 lei, statul incaseaza 582 lei. In plus fata de asta, cu exceptia cumparaturilor facute la piata, din toate celelalte cheltuieli pe care le face salariatul, 19% se intoarce tot la stat, deci inca vreo 100 lei.

Acuma vine guvernul si spune ca reduce bugetarii. Da’ oamenii aia sunt asigurati social, prin urmare, o parte se vor pensiona. Daca institutia noastra este tipica, jumatate din 20% indeplinesc conditii de pensionare anticipata. Si pensia lor va ajunge tot cam pe la 700 lei.

Cealalta jumatate, in aceste vremuri de criza, cel mai probabil vor solicita somaj. Acesta ar fi ceva mai mic, dar, deoarece pentru someri se plateste contributia de asigurari sociale pentru pensie la 1/4 din salariul mediu pe economie, si niste contributii de sanatate. Apoi, acesti oameni vor face reconversie profesionala. Pe banii cui, ma rog? Tot ai bugetului, nu-i asa?

In final, reducerea de cheltuieli din fondul de salarii ajunge la cca 100 de lei de persoana disponibilizata, asta pe parcursul primului an. Abia dupa anul de somaj exista o sansa sa se diminueze cheltuielile, cu cele aferente somerilor.

Prin urmare, se pierde/disponibilizeaza 20% din forta de munca din sistemul bugetar care, va amintesc, inseamna servicii si protectie sociala, pentru o reducere reala cu 7% din 20% a cheltuielilor cu salariile sistemului bugetar. Tanda pe manda cheltuielile cu salariile din sistemul bugetar scad cu cca 2%. Dar celelalte cheltuieli, cu intretinerea cladirilor, consumabile, telefoane, masini, raman. Si nu stiu care este ponderea cheltuielilor cu salariile in total cheltuieli bugetare, dar nu cred ca ajunge la jumatate.

Vin si intreb? Pentru o asemenea reducere de cheltuieli esti gata sa instalezi haosul intr-un sistem? In loc sa iei lucrurile cu calm, sa reduci cu 2% salariile, si sa te apuci sa analizezi cu calm situatia? Sa vezi in ce domenii lucreaza personae care au timp sa citeasca ziarul la lucru si sa le reorganizezi? Sa dezvolti aplicatiile informatice, sa gandesti o strategie si apoi sa reduci din personal?

Si, domnule Moise Guran, credeam ca faceti parte dintr-o institutie respectabila, una care prezinta realitatea in ansamblul sau, nu doar acea fateta care va convine.
Cand domnul Vasilescu, de la BNR, a incercat sa va spuna ca disponibilizarea bugetarilor muta povara dintr-un buzunar al statului in altul, l-ati intrerupt de cel putin doua ori.
Ori aveti mintea ingusta, ori sunteti rauvoitor, repetand in mod obsesiv faptul ca din firmele private au fost disponibilizati oameni la primele semne de criza. Firmele private nu i-au trimis pe oamenii aia in eter, i-au trimis sa fie platiti din acelasi buget al statului din care urmeaza sa fie platiti si bugetarii pe care-I vreti musai disponibilizati. Din contributiile pe care o sa le plateasca cine, ma rog?