Pe cifrele statistice ale Ministerului Muncii, ceea ce se datorează, în medie, ca şi contribuţtii de asigurări sociale pensie reprezintă 75% din ceea ce se cheltuieşste pentru plata pensiilor. Asta fără a ţine cont de contribuţia care merge la pensiile private, şi, mai ales, fără a ţine cont de gradul de colectare. Si, evident, fără ce se varsă la Pilonul II, sume pe care Casa Naţională de Pensii le achită indiferent dacă sumele au fost colectate sau doar înregistrate ca datorate. Asta pe o piaţă a muncii în descreştere, deci într-o perspectivă în care contribuţiile la fond se diminuează, şi într-o situaţie în care consumul scade. Peste tot se vorbeşte despre necesitatea de se creşte consumul, de a “a pune în mişcare creditarea”.
Adică, de a determina oamenii care nu au suficienţi bani să împrumute pentru a consuma mai mult astăzi mai mult decât resursele sale, şi poate chiar mai mult decât îi este strict necesar. De ce? Pentru ca produsele întreprinzătorilor de toate felurile să fie vândute. In condiţiile în care presupunem (pentru simplificarea procesului de gândire) că fluxul de bani intern ar avea o valoare constantă, creşterea imediată a consumului ar avea ca şi consecinţă diminuarea drastică a resurselor de consumat în viitor. Nu este doar o asumpţie logică: este şi experienţa pe care consumul stimulat de “creditele cu buletinul” ne-a oferit-o, şi sumele acordate ca plăţi compensatorii, duse, ambele, pe televizoare color sau cu plasmă şi alte bunuri fără necesitate urgentă şi imediată.
In acest context, iniţiativa creerii unui sistem de pensii ocupaţionale îmi pare cel puţin suspectă. In esenţa, aceasta va diminua şi mai mult disponibilul pentru consum al populaţiei. Astfel, crearea unei noi obligaţii de colectare pentru un viitor şi nişte rezultate incerte ridică o serie de întrebări, printre care :
- cine va gestiona aceste sume?
- ce va face cu ele?
- cine le va garanta ?
Pun aceste întrebări deoarece Pilonul III privind pensiile opţionale există deja, pe cale de consecinţă pensiile ocupaţionale ar fi aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Rectific, nu cu orice pălărie, ci cu cea a obligativităţii.
(Personal, nu am aderat la Pilonul III deoarece, la întrebarea referitoare la randament, răspunsul primit de la reprezentanţii unui fond a fost cam aşa: statul (adică tot eu, dar pe ocolite) garantează restituirea sumelor investite MINUS COMISIOANELE. Gestionarul fondului urmând, până la urmă, să utilizeze banii mei un număr considerabil de ani cum doreşte, urmând ca eu să îl plătesc pentru asta, şi să-mi şi garantez restituirea. Adică să acopăr, prin impozite şi taxe, ceea ce ar trebui să încasez de la fond, dacă managerii ar da chix, ceea ce experienţa « democraţiilor consolidate » ne-a arătat că nu este imposibil, ci chiar probabil.)
Astfel, revin la întrebarea pe care eu o apreciez ca fiind logică, urgentă şi imperios necesară: ce efect va avea diminuarea veniturilor nete ale populaţiei determinată de noua contribuţie? Ce efect, înafară de cel previzibil, al unei noi reduceri a consumului: de alimente, de bunuri de folosinţă medie şi/sau îndelungată? Cum va afecta noua reducere, spirala deflaţionistă în care ne aflăm deja?
Nu este, oare, evident faptul că, o diminuare a sumelor ajunse la populaţie va diminua consumul? Că diminuarea consumului va conduce la creşterea producţiei pe stoc (nevandabile)? Că dacă avem producţie pe stoc, înseamnă că aceasta trebuie redusă. Că reducerea producţiei, sau a costurilor de producţie, se face pe seama salariaţilor, fie prin reducerea numarului acestora, fie prin reducerea salariilor? Si dacă, într-o familie, scade numărul salariaţilor sau nivelul veniturilor, consecinţa acestui fapt nu este o nouă reducere a consumului individual? Care, pe ansamblu, va duce la o nouă diminuare a producţiei, ş.a.m.d., ş.a.m.d?
In situaţia în care consecinţele enumerate anterior nu se numără printre cele pe care guvernul le doreşte, soluţia creerii unei noi scheme de pensie este cel puţin neadecvată momentului.
Nu am nici eu o soluţie, e adevărat. Dar nici nu sunt la guvernare, deci responsabilitatea de a găsi una nu este a mea. Apreciez, însă, că realizarea ( cel mai probabil pe bani mulţi) unui studiu de impact care, corect făcut, va da aceleaşi rezultate cu cele pe care le anticipează un economist de mâna a cincea, ca mine, într-o noapte de insomnie, este nu doar superfluă, ci şi păguboasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu