Schizofrenie sau Numai cine nu munceste, nu cerseste.

Aici trebuia sa fie o caricatura cu mesajul din titlu, dar nu-s destul de buna sa o postez.

Dupa doua zile de concediu sacrificate pe altarul luptei pentru salariu decent (protestul spontan de ieri si mitingul de azi), zile in care n-am facut nimic din ce-mi propusesem, raman cu ideea ca schizofrenia ne marcheaza mai mult decat orice.

Intai, un ministru care, pe de o parte, a dat in judecata statul pentru a-si obtine propriile stimulente, dar le refuza colegilor sai, platiti de stat sub nivelul salariului minim pe economie, acelasi drept.

Apoi, un alt ministru care declara public ca greva este un drept democratic, dar solicita listele alfabetice cu cei care au protestat.

Apoi, un prim-ministru care declara ca a oprit plata drepturilor salariale prevazute de lege pentru ca sefii de la finante (numiti politic in functie cu binecuvantarea lui) au facut abuzuri in repartizarea acestora. Si abia acum a descoperit. Sa-i taiem nasul cui minte?

Pe de alta parte, de ce trebuie sa cersesti, daca muncesti?

Tortura chinezeasca si iesirea din criza

Acum cateva zile l-am auzit pe ministrul finantelor spunand ca reducerea salariilor, pensiilor si a asistentei sociale vor determina iesirea Romaniei din criza.Desi era la mintea cocosului ca toti cei ...cca noua milioane de persoane afectate vor cumpara mai putin, deci cele trei milioane din "economia reala" nu vor mai avea cui sa vanda produse si servicii.

A doua zi l-am auzit declarand ca "spera" sa nu fie nevoie sa creasca TVA si impozitele.Si asta mi-a adus aminte de Tai-pan si, ca sa fiu sigura ca reproduc corect povestea, am cautat pe net.Culmea, peste ce dau?

La adresa

http://alexbrie.net/108/tortura-chinezeasca-si-reteta-de-guvernare/

un articol cu titlu aproape identic, scris in 2004 de Alex Brie, de care, spre jena mea inca nu stiu nimic, dar voi afla. Pentru ca mi-ar fi greu sa explic mai bine, atasez un fragment din articolul lui. Va recomand sa cititi intreg articolul.

Prin “Tai-Pan” de James Clavell parca, era descrisa o tortura chinezeasca infioratoare: prizonierului i se cerea sa aleaga ce parte a corpului sa-i fie amputata in ziua urmatoare. Un “informator” ii spunea acestuia ca ajutorul salvator e pe drum, si ca in cateva zile va fi eliberat. Plin de sperante, prizonierul alegea un membru minor, a carui lipsa sa-i permita totusi o viata decenta pe viitor. Dar ajutorul promis nu venea la timp. Mutilat, prizonierul afla, de la “informator”, ca ajutorul va intarzia putin. Tortionarii ii impuneau, de asemenea, sa aleaga o noua parte a corpului pentru o noua amputare. Si asa mai departe.

Este o tortura inumana aceasta, a sperantelor desarte. Un prizonier care stie ca nu mai exista scapare ar putea trece la masuri disperate. Tentative de evadare, de revolta. Sau impacare sufleteasca, zen, stoicism. Dar plin de speranta ca ajutorul de afara va veni, el isi amana efortul pentru ceva mai tarziu, cand va fi nevoie. Fara sa-si dea seama ca atunci va fi prea tarziu, ca atunci va fi incapabil sa mai schimbe ceva.

Teama mi-e, pe bune, ca asa vor evolua lucrurile si in cazul nostru. Teama mi-e ca ne lasam amagiti sau, mai rau, ne amagim singuri. Teama mi-e ca ne vom trezi prea tarziu, cand, amputati nu doar economic, ci si moral, vom fi inapti sa mai schimbam ceva.