Linsajul victimei

De mai bine de o luna asistam la o porcarie majora: reflectarea in presa a cazului profesorului violator de la Jean Monet.

O persoana angajata pentru a proteja, educa si forma uman copiii, si-a incalcat in mod marsav obligatiile, abuzand de varsta, sexul si pozitia sa pentru a intretine relatii sexuale cu o eleva. Nu dau doi bani pe afirmatiile tipului care sustine ca tanara ar fi fost de acord. Oricine vrea sa-si scape pielea ar spune orice. El a abuzat de autoritatea pozitiei sale, autoritate conferita de angajarea lui de catre o institutie a statului roman. In timpul in care s-a petrecut fapta incriminata, individul era in exercitiul functiei sale oficiale, nu in timpul sau liber.Era... la serviciu, cum s-ar spune, nu-i asa?

Trecand peste toate astea, o haita de aparatori ai "sarmanului" a declansat o campanie mediatica care acuza, culmea, comportamentul victimei. Parte a acestei campanii, haita poarta violatorul pe la televiziuni, clamand inocenta acestuia.

Utilizand clasica metoda " da' si el s-a strambat la mine", aparatorii "impetuosului" profesor fac caz de moralitatea fetei care era, citez "aproape majora", deci responsabila, in timp ce profesorul de 27 de ani este prezentat ca fiind un inocent care... a fost manat de puternicele emotii determinate in sufletului lui sensibil de "perversa seducatoare". Se insinueaza chiar ca acuzatia de viol vine in urma faptului ca, dupa ce nefericitul tanar si-a dat frau liber emotiilor, si-a tratat cu raceala...iubita. I-auzi? Nu stiu altora cum li se pare, dar mie "raceala" asta imi suna ca o confirmare a vinovatiei profesorului. Se distanta, in opinia mea, de victima.

In ce lume traim?

Evident, intr-una a standardelor duble pentru femei si barbati, daca la 17 ani si 11 luni o tanara este responsabila, iar un tanar de 27 de ani, nu.

Evident, intr-una in care realizatori de emisiuni care l-au invitat pe acest ... individ impreuna cu aparatorii lui, la ore de maxima audienta, sa vorbeasca intregii natiuni despre "inocenta" sa, umilind victima in vazul natiunii.

Evident, intr-una in care o avocata isi utilizeaza autoritatea morala ca sa atace moralitatea victimei, in loc sa-si apere clientul cu mijloace legale.

Evident una in care un...smecheras de cartier a fost angajat ca profesor, nu ca portar, la un liceu de prestigiu, cand este evident ca nu prezinta nici macar cunostinte de exprimare corecta in limba romana.

Una in care controlul psihologic prevazut de lege de face in dorul lelii, pentru ca, facut serios, ar fi relevat profilul lui ca fiind incompatibil cu activitatea de profesor.

Si, evident, una in care o victima va fi violata moral de toate televiziunile si fituicile de scandal din tara, saptamani in sir.

Ce este mai trist este ca modul in care este prezentat acest caz, va constitui o lectie pentru femeile violate care ar avea ideea sa-si ceara dreptate in instanta: Ciocul mic, altfel patesti si tu la fel ca aia de la Jean Monet!

Fapt divers cu bǎtaie şi femei

Ieri curgea pe burtiera la Realitatea o stire legata de o femeie batuta. O anonima, chelnerita in Braila. Avusese "nesimtirea" sa refuze "avansurile sexuale" ale unui client al barului unde lucra.

De buna seama, stirea ar fi trecut neobservata daca n-ar fi existat filmarea de pe camera de supraveghere a barului. Acestea aratau un malac in deplinul exercitiu al "reperatiei" onoarei sale, exercitiu constand in lovituri de palma si picior aplicate culpabilei.

Trei alti barbati, mari si lati, au fost martorii pasivi ai acestei scene, unul singur intervenind oarecum, nesigur insa, si renuntand repede, sa nu cumva, Doamne fereste! sa si-o incaseze si el.

Cu un comentariu scurt s-a trecut peste incident. Evident, tanara nu avea suficienta notorietate pentru a intra in atentia campaniei impotriva violentei asupra femeilor ce se desfasoara pe postul Acasa, unde numai vedetutele pot povesti despre abuzurile pe care le-au suferit.

Politia nu se poate autosesiza-oare de ce avem o lege atat de tampita? O actiune in justitie deschisa de tanara ar fi nu doar costisitoare (in timp si bani) dar si fara sanse de rezultate radicale, doar n-a fost caz de spitalizare, nu?

Si-atunci stau si ma intreb, de ce am mai dat asta la televizor? Ca fapt divers?

Protest impotriva lui Mos Nicolae!

Nu-mi place de tine, Mos Nicolae.

Adica, nu-mi place partea cu batul, fie el auriu, argintiu, cu fundita sau cu fulgi de zapada falsa.

Nu-mi place pentru ca, dincolo de ideea de "avertisment pentru copiii neascultatori" promovezi o idee urata: aceea ca, in numele iubirii, parintii isi pot bate copiii. Ca bataia, cu alte cuvinte, e o manifestare de dragoste. Ca, in final, in dragoste e legitim, moral si corect sa lovesti.

Inducandu-le copiilor, de mici, aceasta asociere, le transmiti, in mod inexorabil un model de comportament care are consecinte majore in toata existenta lor viitoare.

Asa ca, mosule, daca vrei sa mai vii, lasa batul deoparte!

Inceput de campanie

Cu multi tineri, multa culoare, dar fără surle, trâmbiţe și autorităţi, Campania de 16 zile împotriva violenţei asupra femeii a început și la Baia Mare.

In Piaţa Revoluţiei, un grup de activisti a distribuit trecătorilor fundiţa albă, însemnul internaţional al campaniei, fluturași ce informau publicul despre felul în care se poate identifica o relaţie abuzivă , și, cel mai prietenos, niște superbi băieţi sandvich au oferit trecătorilor șansa de a-și asuma, fie doar pentru câteva minute, un mesaj împotriva violenţei, înscris pe un post-it.

Ne-am întâlnit acolo câţiva dintre cei care, de câţiva ani, ne-am asumat dreptul și responsabilitatea de a vorbi în numele victimelor știute, încă neștiute și în numele celor care cu sprijinul nostru al tuturor, poate nu vor mai ajunge în această postură: AFIV Artemis, Asociaţia Femina XXI, SPAS, Liga Studenţilor Pintea Viteazul, Consiliul local al Tinerilor, Consiliul tinerilor lideri, Poliţia comunitară, YMCA, asta ca sa-I enumer doar cei pe care i-am recunoscut.

S-au expus tricouri concepute de elevi cu mesaje împotriva violenţei și – sincer vă spun – aș fi fost mândra să îmbrac câteva dintre ele, iar pe flip-charturi, trecătorii și-au înscris mesajele sau semnăturile de asumare.

Câţiva onorabili consilieri locali – n-o să-I nominalizez cum n-am nominalizat nici participanţii – au trecut prin piaţă, printre activiști, în plină acţiune, ca gâștele prin apă. Ieșiseră, probabil, de la ședinţa de validare a noilor lor colegi.

Se vede că nu-i an electoral….Se vede ca Anghel nu mai e la primarie...

Bataia ca risc profesional

Acum vad la televizor cum salariatele unui spital au fost agresate fizic, la locul de munca.. Batute, cu alte cuvinte. Si "putin" jefuite, daca inteleg bine (uneia i s-a smuls cercelul din ureche)

Cei pusi sa le protejeze securitateade la firma de protectie si paza,culmea!declara ca nu au mijloacele legale pentru a interveni in asemenea cazuri. Dar pentru ce sunt platiti?

Presa spune ca, de frica sa nu fie din nou agresate - nota bene, in slujba statului-doctorita si asistenta/asistentele - nu vor depune plangere.

Ce inseamna asta? Simplu, comportamentul agresorilor nu este sanctionat, se valideaza aceasta stare de lucruri ca fiind naturala, inevitabila, si se intareste ideea ca brutalizarea unor persoane, in timp ce-si fac meseria, este acceptabila social.

Ma intreb ce fac autoritatile statului, in acest caz? De ce nu iau masuri? Asteapta ca evenimentele sa se repete atat de des incat sa nu mai fie nici macar subiect de stire?

Sau, ca sa se ia masuri, trebuie sa o incaseze intai o persoana cu nume ...sonor?

Mitul eroului urban sau Concluzia unui mini-experiment social

Zilele trecute în orasul nostru s-au petrecut câteva scene violente. In locuri publice, foarte publice chiar, şi în prezenţa unui mare număr de oameni:câteva tinere fete au fost abuzate, verbal şi fizic, în miezul zilei, în prezenţa concetăţenilor lor. A unor oameni-cateva sute, poate- care, cu siguranţă sunt părinţi, fraţi sau prieteni cu persoane asemeni celor care, sub ochii lor, au fost lovite.

Ceea ce a fost diferit faţă de alte situaţii de acest fel, a fost faptul că, de data aceasta, a fost...teatru. Tinerii de la Liga Studenţilor Pintea Viteazu şi YMCA au fost protagoniştii. Ei au scris scenariile, le-au jucat, şi le-au filmat.
Premisa de la care a pornit experimentul a fost ca violenţa asupra femeilor, nu este considerată ca inadmisibilă social şi, chiar petrecută în locuri publice, nu va determina reacţii publice de protejare a victimei, de sanctionare a agresorului, ferme, prompte şi unanime.

Primul scenariu a fost pus în practică în staţia de autobus de la Piaţa mare. Doi băieti au încercat să „agaţe” două fete. Cu forţa, atunci când ele i-au respins. Au tras de ele, le-au abuzat verbal, le-au impins, unul fiind deosebit de agresiv. Erau de faţă cam 30 de persoane în statie, şi cel putin tot atâtea au trecut, literalmente, la un metru de protagonişti, fără să intervină sau întorcând privirea. „Nu e treaba mea!”, păreau să spună, deşi era evident că le displace situaţia. In cele din urmă, a intervenit cineva. Nu grupul mare de fete din staţie, nu vreun tânăr cu veleităţi de cavaler, nu vreun bărbat cu simţul dreptăţii: o doamnă, nu tânăra, şi evident, nu puternică. Trăgea după dânsa un troler, care, în film, părea mare şi greu. Dânsa a intervenit, târând bagajul, şi a scos fata din mainile agresorului, spunând ferm: „Tu vii cu mine!” , punand astfel punct conflictului.

Al doilea scenariu s-a petrecut pe platou, în Piata Revoluţiei. O poveste similară, într-un loc la fel de public. Ba chiar în prezenta unei echipe de presă, cu aparat foto sau video, care a întors spatele incidentului şi s-a dus să filmeze tarabele. Nu comentăm, oamenii erau la slujbă, şi când eşti la slujbă, iţi faci treaba, nu-ţi permiţi ...răbufniri de civism. Când ţipetele au depăşit un anumit nivel fonic, s-a sesizat un bărbat, nu prea tânăr, nici foarte impunător ca statură, din cealalta parte a platoului. A traversat în fugă piaţa şi a intervenit. Paradoxal, în cateva secunde, au apărut- de nicăieri, că nu erau în cadru înainte - mai mulţi bărbati, in care spiritul civic se trezise, gata să-l înveţe minte pe protagonist. Noroc că acesta a reuşit să scoată la timp documentul care arăta că era în mijlocul unui experiment.

Al treilea scenariu, petrecut în parcul de lângă hotelul Mara, a avut cel mai janic sfârşit. Nu faptul că nu a intervenit nimeni afost atât de jalnic, cât a fost acela că au trecut pe la locul incidentului doi tipi. Prototipul eroului pozitiv.Tineri, înalti, atletici, purtand-culmea!- combinezoane cu însemnele unei cunoscute firme de protecţie şi pază, pe care mă abţin s-o numesc. Aceştia nu doar că şi-au văzut de drum, ca alţii. Au ras şi i-au strigat „agresorului” peste umăr: „Aşa! Dă-i, că merită !”

Dincolo de întrebările pe care şi le-au pus tinerii protagonişti legate de faptul că oricare dintre noi poate, oricând, să fie într-un loc nepotrivit, la un moment nepotrivit, s-au mai pus întrebări despre ce înseamnă civism, şi cât de mult sau de puţin suntem şi/sau ne simţim responsabili pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Despre ce, până la urmă, ne defineşte ca oameni, ca şi comunitate. Ce anume, în cultura noastra este deformat, atata timp cât, deşi deplângem faptul că trăim într-o lume violentă, permitem, prin neimplicare, continuarea acesteia. Care este acel fenomen care îi face pe oameni să ezite când sunt martorii unui asemenea eveniment şi ce anume îi face să se alăture unui demers uman, aşa cum au făcut pe platou..

Majoritatea răspunsurilor au rămas în suspensie. Ne-am pus de acord asupra unui singur lucru:

imaginea mitică a eroului pozitiv trebuie revizuită. Nu sexul, nici vârsta şi nici forţa fizica nu definesc un erou. Atitudinea face asta.

Sărut-mâna, doamnă! Tot respectul, domnule! Ati devenit eroii nostri!