Legea de mazilire a zilierilor

Am colaborat cu o colega care a pus pe hartie o varianta de proiect al legii zilierilor. Nu cel publicat in Monitorul oficial. Proiectul prevedea plata asigurarilor de sanatate si pentru pensie. Genera drepturi. Oferea asigurare pentru accidentele sau bolile aparute in cursul si/sau din cauza activitatii. Era, intr-adevar, ceva mai complicata.

Cand am vazut ca legea a aparut in monitor, m-am repezit s-o citesc. Stupoare! Se pare ca legislativul nostru a uitat ca statul are, pe langa atributiile de colectare, si unele de repartitie: a sarit peste colectarea (cel putin a) contributiilor de sanatate. Sau poate n-a uitat!

Sa va spun de ce: daca nana Floare e inregistrata ca a lucrat pentru un vecin cateva zile, primaria o sa-i taie venitul minim garantat, pentru ca a realizat.... venituri. Inregistrate la primarie.

Pe de alta parte, daca femeia isi taie-doamne fereste- degetele cu sapa, sa n-aiba dreptul la asistenta medicala gratuita, dar sa-si traga statul ...partea. Pentru ca, din veniturile realizate, se retine doar impozitul, (care iti da doar dreptul de a respira). Si pentru ca, daca nu lucra, venitul minim garantat, ii conferea si statutul de asigurat in sistemul public de sanatate.

In concluzie, statul colecteaza impozit, nu mai plateste venitul minim garantat, si nici cheltuieli de ingrijire a sanatatii. Buna lege! Pentru stat.

Nana Floare e mai castigata daca sta pe marginea santului, la mancat seminte: primeste bani de la primarie si poate merge la medic de cate ori o dor salele.

Vai, in tara asta, de saracii care respecta legile!

Mais ou sont les temps d'antan?

Mancam, si mi s-a parut ca nu aud bine. Un sunet de acordeon. Vibrant. Intre blocurile linistite, de pensionari, unde locuiesc. Acorduri de romanta interbelica...Un fel de "Si te-am iubit, Paraschivo", dar mai bland, mai stilat, mai romantic. Cantat cu forta si armonie.

Apoi o voce, si inca una. Diferite de graseiatul lui Vasile Cristian, care mi-e familiar din filme, mai profunde, mai pline. Hotarat, nu pare pick-upul vreunui vecin nostalgic.

Ies pe balcon, cu o tigara, cautand ...sursa, si intr-un tarziu, apare, sub forma a doi (foarte) tineri conationali minoritari, probabil recent repatriati prin bunavointa democraticului guvern francez.

Au inaintat pe aleea din fata blocului meu si, vazand ca-i ascult, si-au terminat cantecul in fata mea. Am schitat cateva aplauze. Le meritau: imi creeasera un moment placut.

Le-am facut semn sa astepte si mi-am cautat portmoneul. Aveam o singura bancnota de 50 de lei. M-am intors, voind sa-mi cer scuze, apoi ochii mi-au cazut pe usa de la camara in care, de regula, mai gasesc un pachet de biscuiti sau o ciocolata. Nimic de felul asta. Intre borcane, cateva cutii de conserve, din care am luat una de ton, pe care am si luat-o si le-am aruncat-o (stau la patru), cu un ridicat din umeri in sensul ca..."asta e!", dar cu dragul de-a darui cu care domnita din turn ii arunca trubadurului, odinioara, floarea pana atunci incalzita in decolteu.

Cel fara instrument a luat-o, si cu un zambet de multumire a indesat-o in buzunar, apoi s-au intors, dand sa plece.

"Iese ceva, baieti?" mi-a luat-o pragmatismul pe dinaintea discretiei? Cantand in continuare, "trezorierul" si-a intors pe dos buzunarele si mi-a aratat continutul lor.

Avea un leu si-o conserva de ton.