Amenda lui Pepelea

Un tip a calcat pe bec. Pe acceleratie, adica. Nimic grav nu s-a intamplat. Nu pe loc. I-a venit acasa o amenda. Pe care a achitat-o. Acolo unde a calcat pe acceleratie, adica in Cluj.

A si uitat de amenda, cand, prin martie, i-a venit la serviciu, de la adminsitratia financiara de domiciliu, o poprire pe salariu. Poprirea nu era prea clara, asa ca si-a rugat batrana mama sa treaca pe la administratia financiara sa plateasca. Mama s-a dus, a platit ce era de plata, si i-a trimis chitanta. Care, s-a dovedit ulterior, nu era pentru datoria care trebuia. Pentru ca, i s-a explicat tipului, la finantele orasului era de plata, nu la ale judetului.

S-a dus batranul sau tata la administratia orasului, a platit si a trimis chitanta. Vazandu-o, tipul si-a dat seama ca amenda era platita de mult. Si a cerut fiscului restituirea banilor. Si fiscul, pus in fata dovezilor, i-a transferat suma incasata necuvenit in contul indicat.

Cand tipul era gata sa uite tot si sa calce din nou pe acceleratie, fiscul i-a pus poprire pe cont.
Tipul a sunat la finante, a vorbit cu cineva si finantele au notificat bancii ridicarea popririi. Dar banii sunt deja la finante...din nou. A treia oara!

Acum va depune o noua cerere sa i se restituie banii...si poate va tine, naibii-minte! care sunt consecintele vitezei, la volan.

Tampenii bancaro-securiste si legislative

Zilele trecute am completat- a doua oara anul asta- declaratiile de avere si de interese. S-a schimbat legea. Acum tre' sa spun totul, chiat si ce nu stiu.

Printre altele, sub sanctiunile prevazute de art.292 din Codul Penal privind falsul in declaratii, trebuia sa scriu daca sotul sau fiul meu au relatii contractuale cu o firma cu capital de stat(integral, majoritar sau minoritar?), sau cu firme care au relatii contractuale cu firme de stat; daca contractele au fost incheiate prin incredintare directa, licitatie publica sau electronica etc.

Da ce-s io? ... confidenta lui concernu'....verisoara lu' mama Omida?

Ma si vedeam scriind o scrisoare: Draga doamna firma, subsemnata...mama lui ..., va rog, in vederea completarii declaratiei de interese, sa-mi spuneti ce fel de contracte aveti si cu cine.. Am scris apoi, dupa ce mi-a scazut tensiunea, si cu mintea romanului de pe urma, adevarul: Nu detin informatii.

Apoi, ieri m-am dus la BRD sa-mi platesc rata. "Ei bine, mi-a zis doamna de acolo, daca tot ati venit, sa va actualizati si datele personale." "Da nu s-a schimbat nimic..." am incercat sa zic, in timp ce tipa mi-a pus in mana un formular, cuprinzand date pe care banca deja le avea si pe care le-am completat cu oaresce nervi, scriind "ca si cu piciorul stang".

Initial, am crezut ca vor sa stie daca mai am un loc de munca, sau ceva de genul asta. Asta pana in josul paginii, cand gasesc explicatia: doua intrebari...cu schepsis.

Aveti vreo functie politica? Da Nu

Va gasiti intr-o situatie de vizibilitate publica? Da Nu

Prima intrebare, am mai inteles-o. Or fi avand ei ceva norme interne referitoare la creditele acordate politicienilor (vezi Udrea, Negoita, Boureanu) si voiau sa-mi mai dea vreun credit.... Dar a doua intrebare... Adica ce inseamna "vizibilitate publica"? Sa apar la Acces di(n)rect? La Maruta? Poi de ce nu se uita ei la televizor daca-s curiosi?

Destul de neinspirata am bifat la Nu ambele rubrici, si acum regret: "Da dom'le, trebuia sa scriu, sunt muza lu' "al patrulea guvern din umbra din cartierul meu" si cand ma enervez, scriu pe net."

Criza pentru to(n)ti

Criza pe înţelesul tuturor

Unul dintre lucrurile care mă irită, pornind de la ipoteza că nu sunt o toantă, este faptul că, indiferent ce şi cât am studiat, nu înţeleg logica prin care teoriile liberale susţin că cererea şi oferta determină autoreglarea pieţelor. Să-i spuneţi lui mutu’ că nu există cerere de lapte, carne, medicamente şi case. Cererea există. Oferta există. Lipseşte puterea de cumpărare.

Dacă economia s-ar autoregla, ar funcţiona pe principiul vaselor comunicante: adică, eu, ce pleaca de la mine, consumator (banii) se împarte între producătorii de bunuri şi stat. Producătorii de bunuri cumpără altă materie primă, şi fac un nou set de produse, prin urmare dau altora bani de salarii şi impozite, iar din salarii se cumpără alte produse şi servicii. Intr-o maniera foarte simplistă, sistemul economic ar putea fi comparat cu trei vase comunicante: producătorii, consumatorii şi statul. Dacă autoreglarea ar fi reală, nivelul de bani din cele trei vase ar trebui să fie comparabil, sau cel putin să se echilibreze periodic.. Am fost destul de clară?

Cum se face atunci că deşi eu am nevoie de bunuri, în condiţiile în care mi-am vândut forţa de muncă, nu mi le pot permite?. Cum se face că statul îmi oferă din ce în ce mai putine servicii (asitenţă medicală şi socială, şcoli, şosele, securitate), şi în conditii din ce în ce mai restrictive? Justificarea, în ambele cazuri este lipsa banilor. Deci...sistemul nu se autoreglează, nu-i aşa, dacă produsele zac în magazine şi eu mă uit la ele prin geam..... , dacă statul nu-mi oferă serviciile pe care mi le datorează deşi ştie ce are de făcut şi oameni dispusi să le facă....

Unde sunt atunci bani? Intrebare retorică: bineînteles, la producători. Ei dispun de un surplus de bunuri adica au oferta (magazinele sunt pline, nu-i aşa?) care au o valoare în bani. Eu am o nevoie, adică cererea. Dar nu-mi ajung banii...
Ok!... Aici intră în ecuatie băncile, care acordă credite. Adică eu, Icsulescu, îmi ipotechez forţa de muncă pe următorii ani ca să -mi cumpăr –azi –ceva. De ce nu pot cumpăra acest ceva normal, fără credit? Aceasta este intrebarea! Oricine poate să -mi spună: esti toantă cucoană! din cauza preţului. Şi are perfectă dreptate. Aici e problema: preţul de vânzare. Si are doua feţe. Odată este preţul de vânzare al produselor pe care le cumpăram noi, apoi preţul de vanzare a forţei noastre de munca. Acestea ar trebui să fie ...comparabile....interdependente....Si nu-s! Dar de unde naiba are banca bani, că nu-i fabrica?

Hai să va dau un model ultrasimplist: Incălţămintea este un bun necesar oricărei persoane. Unul din magazinele din oraş a facut o reducere cu 80% a preţului produselor, şi, în plus, a vândut două perechi la preţul uneia, deci o scădere reală de 90% din preţ. Inseamnă că, grosso-modo vorbind, cine şi-a cumpărat aceeaşi încălţăminte anul trecut, a plătit pe ea ...mult mai mult decât normal si decent.

Admitând câ producătorul n-ar vinde în pierdere, preţul de productie al unei perechi de cizme este 10 lei , noi am cumpărat-o cu 100, profitul producătorului este de 90 de lei, din care da statului16%, adica 14.4 lei (pentru scoli, spitale etc). Prin urmare, la cheltuieli totale de 24.4 lei producătorul a ramas cu un castig net de 75.6 lei. La fiecare pereche de încaltaminte. Si, daca sediul firmei este un paradis fiscal, pe care, în ciuda crizei, Summit-ul G20 se încăpăţânează să nu-l scoată înafara legii, acolo se duc cei 75.6 lei ai noştri.

De acolo, banii se întorc prin băncile care ne dau credite ca să nu ramană producătorii cu marfa lor nesimţit de supraevaluată nevandută, si, prin reclamă, ni se repetă până la îndobitocire că avem nevoie de ea, că ni se cuvine, că fără ea suntem condamnaţi la nefericire. Asta în cazul fericit în care nu cumpără la preţ de nimic bunurile statului, adică ale noastre, cum ar fi resursele subsolului.

Stiti ca Summit-ul G20 de luna trecută a avut ca obiectiv rezolvarea crizei, nu-i aşa? în folosul cui? Vă amintiţi soluţiile? să reînceapă creditările şi să se stimuleze comertul. Deci, presiunea pentru creditare nu o facem noi, nu o face statul, ci producătorii care vor să continue “ciclul economic”. QED.

Mda, o să -mi spuneti, şi ce se poate face? M-am gandit şi la asta. Singura solutie pentru aceasta problemă ar fi impozitul progresiv pe profit. In care caz, fie ar scădea vertiginos preţurile de vânzare iar eu, consumator aş putea să trăiesc mai bine, fie ar creşte miraculos veniturile statului, băncile, devenind ceea ce ar trebui să fie: finanţatorii pe perioada unui ciclu de producţie.

Evident că n-am inventat eu apa caldă. Metoda se aplică deja în Suedia. Din păcate, pentru a avea efect, ar trebui să se aplice pe plan mondial, să existe vointa politica în acest sens.

Si, vă întreb şi eu ca să nu tac, cine face politica?