După ploaie, chepeneag!

La graniţa dintre legalitate şi legitimitate, ideea că democraţia funcţionează în practică se dovedeşte a fi un mit. Legea referendumului spune ca votul meu nu conteaza, decat daca mai voteaza un numar neclar, dar foarte mare de oameni, care au varsta ca singur criteriu de definire. Si stiu ce spun. Celelalte nu sunt criterii, ci non-criterii:sa nu aiba boli psihice, sa nu fi fost condamnati....

Nu ştiu câţi votanţi suntem şi, pe undeva, mă gândesc că nici n-ar trebui să fie relevant. Relevant ar trebui să fie numărul celor care doresc să voteze. In consecinţă, dacă la alegeri contează exclusiv numârul celor care votează, la referendum ar trebui să fie la fel. Asimetria criteriilor de alegere respectiv demitere face ca democraţia procesului electoral să fie şchioapă.

In opinia mea, sistemul care legiferează exercitarea drepturilor democratice e defect. Dreptul la vot trebuie să fie universal, dar înscrierea pe listele de votanţi ar trebui să fie un act voluntar. Eu, doamna X, sunt interesată de alegeri şi doresc să mă implic. In acest caz, mă prezint la Biroul electoral şi cer înregistrarea mea pe aceste liste. Imi asum, cum s-ar zice, responsabilitatea de a urmări campania electorală şi de a vota, cu bunăcredinţă, ceea ce cred eu că ne este benefic. Cine nu s-a înscris pe listă, nu există, din punctul de vedere al procesului electoral.

Nu este normal ca ne-votul unei persoane să conteze. Nu este normal ca 1 (votul meu) să fie egal ca putere cu 0 (refuzul, indecizia, indolenţa sau nepăsarea altuia). Ca 0 să-l anuleze pe 1 . Matematic, democratic şi legal, 1 trebuie să poată fi anulat exclusiv de -1. Adică votul meu, de un vot contrar. Punct.

Pentru viitor, cer parlamentului şi parlamentarilor să aibă grijă ca legislaţia care îmi permite participarea la procesele democratice să clarifice şi legifereze acest lucru. Cu subiect şi predicat, în mod clar, neinterpretabil, şi fără posibilitatea de a fi modificat.

Da, ştiu, mă găsesc şi eu deşteaptă, să cer umbrela după ploaie. Dar nu-i asta ultima ploaie, nu-i aşa?

Uzul şi Ab-uzul

M-am săturat să văd babe terorizate stuchind în sân şi stropindu-şi ograda cu apâ sfintită să alunge necuratul. Nu mai vreau să văd nici nonagenari povestind cum au fost puşi să jure cu mâna pe biblie în propriile case şi moşi aduşi în pragul infarctului în interesul democraţiei. Mă afectează. Daca până până acum măcar vârstnicii votau, de acum încolo .... ehehei! nu se vor mai gândi cu cine, ci dacă să voteze.

Spoiala de democraţie pictată pe gardul României, a fost spălată de tot.

Conform paginii oficiale a instituţiei, „DNA desfășoară urmărirea penală pentru infracțiuni de corupție, asimilate și în legătură directă cu acestea. Modificările succesive ale legislației au vizat ca această structură specializată să se ocupe numai de combaterea faptelor de corupție de nivel înalt și mediu. De asemenea, DNA investighează infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene precum și anumite categorii de infracțiuni grave de criminalitate economico-financiară.” După cele văzute la TV se pare ca atribuţiile instituţtiei au fost degradate brusc, subit şi inopinat, de la marea criminalitate economică şi financiară, la dreptul de vot al mătuşii Frosa. Sau poate şi la dreptul meu?

Mă uit la ştiri şi mă crucesc de ce aud. Apoi mă duc, aşa,... preventiv, să-mi pun telefonul la încărcat....Dacă vin şi la mine, să înregistrez convorbirile... Sau mai bine să-mi pun telefonul unui avocat pe comandă rapidă?

Fir-ar! Dacă mie îmi trece prin cap aşa ceva, ce-o fi în mintea celor cu mai puţină şcoală sau tangenţă cu legea dect mine: că uzul dreptului de vot a devenit un delict? Sau că uzul legii poate uşor deveni abuz?

Experiment de ubicuitate

Vestea că doamna senator Plăcintă a demisionat din PDL nu mă surprinde. După evenimentele de la alegeri, era previzibil că o serie de parlamentari vor avea bruşte, subite şi inopinate revelaţii legate de adevărata lor ideologie politică, precum şi de diferenţele insurmontabile între acestea şi ideologia partidului din care fac parte.


Nu m-am aşteptat însă, şi aici mă critic pentru îngustime în gândire, ca intrarea domniei sale în PNL să fie atât de rapidă. A trecut dintr-o barcă în alta (dintr-o plută într-un vapor) într-o clipire de ochi. Practic, dacă mişcarea ar fi fost cu un strop mai rapidă, ar fi demonstrat că ubicuitatea este o calitate umană.


Deşi, dacă ma gândesc bine, e foarte posibil ca experimentul să fi fost viciat de faptul că, probabil, PNL a primit comanda: "La Plăcinte, înainte!"

Fără titlu

Lucrez într-o instituţie publică de securitate socială. O serie de servicii furnizate populaţiei. De regulă, activitatea cu publicul se desfăşoară la ghişeu. Există, totuşi, câteva categorii de persoane care încalcă sistematic această regulă. O categorie sunt politicienii, care, de obicei, sună la telefon şi trimit solicitările spre rezolvare.

Cei care ma enervează însă, mă irită, mai bine zis, că nu-s destul de importanţi ca să mă enerveze, sunt preoţii şi călugarii de ambe sexe. Vin, îşi parchează maşinile 4x4 şi intră la unul dintre directori, de parcă portul unei cruci îi ridică deasupra nivelului celor care-şi rezolvă problemele pe cale normală.

În ciuda faptului că propovăduiesc umilinţa, ei consideră că li se cuvin drepturi superioare muritorilor pe care “îi păstoresc” şi actionează în consecintă. Statul la rând e pentru proşti.

Jeffrey Franks si nuca-n perete

Citez din memorie: FMI nu sustine ca Romania cheltuieste prea mult pentru asistenta sociala, ci, pur si simplu, ca acesti bani nu sunt orientati corect. Nu putem acorda subventii de care sa beneficieze toata lumea, pentru ca atunci bogatii ar beneficia mai mult. De exemplu, daca am subventiona laptele, tot bogatii ar bea mai mult lapte.



Cam cati sunt bogatii in Romania? Sa fie 100.000 din 20.000.000, adica 5%? Eu cred ca mult mai putin, dar e doar o opinie. Oricum, ma gandesc : cat mama dracului de lapte bea domnul Patriciu cu bogatii lui cu tot acuma, si cat ar fi in stare sa bea daca, doamne fereste, un guvern inconstient l-ar subventiona?

Tara mea

Dilema prizonierului

După mai bine de o săptămână de proteste în ţară, mă întreb unde sunt eu, în chestia asta.

Cred că sunt doi ani de când se discută despre asigurările private în sănătate, nu? Şi tot de atunci spun şi scriu în toate ocaziile că nu e de bine, că este o problemă care ar trebui să provoace o reacţie publică vehementă.

Când a ieşit pe post “preşedintele meu” să retragă porcăria de lege? Oricum, semnasem de două-trei zile o petiţie online legată de domnul Arafat. Ei, în prima zi lucrătoare după demisia domnului Arafat eram pornită, so... am ieşit în pupu târgului când am plecat de la job, să iau pulsul... să mă lipesc de-un protest, ceva... Concluzia-tardivă-fiind că,probabil, n-am destul sânge în vine ca să protestez de una singură.

In Piaţa Revoluţiei erau fix şase persoane. Şase bărbaţi, mai precis. Când m-am apropiat şi am tras cu urechea la discuţii... cel puţin doi păreau a fi luat o doză de indignare din sticlă..., aşa că m-am retras. Strategic. Nu-mi venea să mă asociez cu ei....Rectific : nu-mi convenea să fiu asociată cu ei....

E a doua vineri de proteste şi eu le urmăresc la televizor. Stau într-o margine de oraş, şi, de regulă, Silviu mă ia cu maşina de la serviciu. Azi l-am întrebat dacă n-are chef să trecem prin piaţă, să vedem dacă e ceva mişcare, să ne alăturăm.

Nu m-a refuzat. Nu direct. Mi-a spus că mă duce unde doresc şi mă aşteaptă cât consider necesar. Pasiv-agresiv.

Te-ai schimbat!-am verbalizat o parte din ce gândeam, o rememorare nespusă a faptului că împreună am spart o uşă- cu umărul- ca să multiplicăm manifeste la Revoluţie, în ’89.

Nu-i vorba de asta, mi-a răspuns.E vorba de faptul că protestele astea nu vor avea nici un efect. E vorba de faptul că Băsescu n-o să-şi dea demisia. E vorba de faptul că oamenii tre’ să-şi manifeste opinia la vot. E vorba de faptul că anticipatele n-ar trebui să fie la Parlament, ci la preşedinte, sau la ambele, deodată.

Era o lapoviţă urâtă afară, aşa că, atunci când m-a întrebat –Zi, unde te duc? am răspuns, mai mult sau mai puţin convinsă –Acasă...

Laşitate? Comoditate? Ambele, şi multe altele?

Şi mă regăsesc într-o varianta a dilemei prizonierului: “Eu nu protestez, n-are rost din moment ce nu ştiu dacă ceilalti ma vor sprijini sau ma vor trada, daca am vreo şansă să-mi ating obiectivul, şi oricum, sunt alţii care o fac, iar ceea ce obţin ei obţin şi eu, şi fără nici un efort.

Dar dacă toată lumea gandeste si face ca mine?