Trei concluzii si un paradox

Daca pe glob lucreaza mai putin de jumatate din oamenii de varsta activa, si produc mai mult decat poate sa cumpere umanitatea, inseamna ca:
a) cei care muncesc, muncesc prea mult, pe bani prea putini;
b) cei care vand, vand prea scump, au ajuns sa vanda si bani si acum se plang ca au vandut mai multi bani decat pot restitui cei care au produs bunurile, si azi si maine si ever;
c) FMI mananca dulciuri turcesti sustinand in continuarea teoria neo-liberala a economiei de piata.

Paradoxal, singurul mod in care FMI vede rezolvarea problemei cam asa:
- numai o parte din cei care muncesc prea mult, sa lucreze si mai mult, ceilalti, treaba lor!
- in timp ce lucreaza mai mult, cei care mai lucreaza sa o faca mai bine, sa manance mai putin, aruncand priviri dese peste umar, sa nu fie atacati de cei care nu mai au loc de munca in scopul de a li se fura sandwich-ul; concomitent, vor avea in responsabilitate familia largita, ramasa fara loc de munca si sursa de venit.
- este imperativ ca cei care vand prea scump sa fie despagubiti: din banii celor care muncesc prea mult.