De unde are un preot ataţia bani? se întrebau, zilele trecute o sumă de ziarişti. Văzând că nu se descurcă, am decis să-I ajut in finalizarea…investigaţiilor şi..Ce-am aflat?
Că, in zilele astea, eşti taxat pentru credinţa în Dumnezeu (în cel ortodox, cu siguranţă) mai ceva ca la finanţe.
Adică, să vă explic: e o taxă anuală care se percepe de la credincioşi pentru simplul fapt că există. Dacă taxa asta n-a fost achitată pe ultimii cinci ani de viată a răposatului, popa zice pas când îl chemi la înmormantare.
Apoi sunt slujbele de binecuvântare, pentru sănătate, pentru reuşita copiilor la facultate (sic!)
Apoi, mai sunt şi evenimentele mai fericite: când platesc alţii.
La botez şi la căsătorie, de exemplu, naşii plătesc. Nu se plăteşte numărul de slujbe ţinute, de ceremonii, de copii botezaţi, respectiv de perechi care sunt iniţiate în sfintele taine ale căsătoriei. Nu! taxele se achită pe cap de naş.
350 de lei. Vrea fiecare mire naşul lui(aşa e moda în Ardeal!), nici o problemă: preotul ia 350 lei X 2= 700 lei pentru aceeaşi muncă. Sunt patru naşi? Banii jos, ochii la uşă! 1400 de lei.
La botez, la fel, atât că acolo taxele sunt mai mici: 150 de lei . De, asta e taxă de intrare în sistem… Se achită pe cap de naş, nu de copil!
Eu cred că preoţii nu înţeleg prea bine conceptul de evitare a dublei impuneri.(plata aceluiaşi serviciu de doua ori :D) Dar poate greşesc eu, poate ei taxează doar de la primul naş ceremonia, de la ceilalţi luând taxa pe credinţă, taxa pe naivitate, şi Dumnezeu mai ştie ce alte taxe.
Dar oare chiar ştie? Si dacă ştie...
"Sa nu faci ce face popa, ci sa faci ce spune popa!"
RăspundețiȘtergereAsta numai daca ai nevoie sa-ti spuna cineva ce sa faci....
RăspundețiȘtergereOricum, n-as face nicidecum ce zice lupul moralist!