luni, 4 februarie 2013

Creşteţi găini!

Modificările Codului fiscal privind impozitarea agricultorilor vor avea urmări nesperate pentru plătitori şi, mai mult ca sigur, neprevăzute de legiuitori. Ele creează şansele la concediu pentru creşterea copilului până la doi, respectiv trei ani pentru o serie de persoane care până acum erau excluse, femeile de la ţară care muncesc în gospodăria proprie . Şi încă într-un mod surprinzător de simplu si de ieftin pentru viitoarele mămici.

Conform Codului fiscal, agricultorii vor plăti impozit de 3 lei pe an pentru fiecare găină care depăşeste numărul de 100 crescută în gospodaria proprie.

Pe de altă parte, legislaţia privind concediul pentru creşterea copilului cuprinde în lista beneficiarilor persoanele care plătesc impozit pentru veniturile realizate din vânzarea produselor agricole, fără nici o limitare de cuantum.

Astfel, femeia plătitore a unui impozit de 3 lei pe venitul agricol de anul trecut, şi care estimează un venit similar şi pentru acest an se califică pentru concediu şi indemnizaţie de creştere a copilului de 600 lei pe lună pentru aproape doi ani.

Să nu uităm esenţialul insă, după ce ingrijeşte cel puţin 3 luni cele 101 găini, femeia trebuie să şi rămână însărcinată.

Ţineţi minte cifrele: 101 găini declarate, 3 lei impozit de plată pe an şi doi ani de concediu plătit pentru creşterea copilului. Başca, cei doi ani constituie stagiu asimilat pentru pensie în sistemul public.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu