joi, 17 martie 2011

Cherchez la femme pour trouver le cirque!!

La concurenţǎ cu cutremurul din Japonia, pe noi ne ... grija de copila familiei Columbeanu. Aşa pare sǎ creadǎ presa care ne dǎ, la fiecare buletin de ştiri, noutǎţi despre ea. Uitat e Codul muncii, trec nebǎgate în seamǎ trenurile cu combustibil neaccizat prin gǎri, scumpirea benzinei pentru proşti, inflaţia şi imaginile cu preşedintele îmbrâncit -la propriu - de omologul lui francez. Parcǎ fetiţa asta ar fi reîncarnarea lui Budha, nici un dram mai puţin.Si noi muşcǎm. Ne pierdem timpul şi energia şi ne consumǎm neuronii discutând problema unui singur copil şi care din pǎrinţi e mai bun şi care mai puţin bun. Nu cǎ acest copil n-ar conta, dar Irina e un copil cu alternative şî fǎrǎ probleme majore. Are doi pǎrinţi, mai mulţi bunici, mai multe case, şi, sigur, nu-i lipşeste mâncarea de fiecare zi, aşa cum le lipseşte multor alţi copii "ne-televizaţi" despre care nu povestim.

Evident, cel mai adesea, cea criticatǎ e mama. Ceea ce, însǎ, nimeni nu pare sǎ bage de seama este faptul cǎ presupusele fapte ale mamei au fost ignorate sau trecute cu vederea de tǎticul grijuliu şi panicat de azi. Care deţine “probe de abuz” asupra copilului (de cât timp?) fǎrǎ sǎ ia mǎsuri. Conteazǎ asta în ochii românilor? Evident, nu. Anatema e aruncatǎ în capul lui "Moni" fǎrǎ prezumţia de nevinovǎţie, fǎrǎ a aştepta rezultatul evaluǎrilor - care, oricum, sunt doar opinia unora, nu-i asa?- fǎrǎ circumstanţe, fǎrǎ nuanţe. Iar asta-mi aduce aminte de Mihaela Rǎdulescu, o femeie mult mai puternicǎ, cu relaţii şi avere, obligatǎ de cǎtre şi-mai- bogatul ei soţ sǎ accepte "surghiunul" în Monaco pentru a-şi putea pǎstra copilul. Pentru simplul fapt cǎ a îndrǎznit sǎ aibǎ -şi ea, ca şi el- o viaţa sentimentalǎ ...publicǎ. Memoria românului e selectivǎ. Uitate-s blondele unuia şi aventurile celuilalt. Când se cautǎ responsabili, în România şe aplicǎ întotdeauna regula "Cherchez la femme!". Chiar şi la vamǎ vinovata este o reginǎ, nu-i aşa? Incǎ n-au gǎsit-o, dar au indicii clare: e femeie. Si totuşi, ce se întâmpla în martie 2009, când cu scandalul Mihaelei Rǎdulescu? Se anunţau disponibilizǎri masive de personal, reduceri de salarii cerute de FMI, reducerea pensiilor...

Privit din partea asta, nu cumva scandalul columbenilor seamǎnǎ a praf în ochii proştilor? Cǎ de unde stau eu, aşa se vede: ne reduc raţia de pâine, şi o compenseazǎ cu circ? Si nu ştiu cum se face, dar cele aruncate la fiare sunt mai mereu femei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu