Zilele trecute în orasul nostru s-au petrecut câteva scene violente. In locuri publice, foarte publice chiar, şi în prezenţa unui mare număr de oameni:câteva tinere fete au fost abuzate, verbal şi fizic, în miezul zilei, în prezenţa concetăţenilor lor. A unor oameni-cateva sute, poate- care, cu siguranţă sunt părinţi, fraţi sau prieteni cu persoane asemeni celor care, sub ochii lor, au fost lovite.
Ceea ce a fost diferit faţă de alte situaţii de acest fel, a fost faptul că, de data aceasta, a fost...teatru. Tinerii de la Liga Studenţilor Pintea Viteazu şi YMCA au fost protagoniştii. Ei au scris scenariile, le-au jucat, şi le-au filmat.
Premisa de la care a pornit experimentul a fost ca violenţa asupra femeilor, nu este considerată ca inadmisibilă social şi, chiar petrecută în locuri publice, nu va determina reacţii publice de protejare a victimei, de sanctionare a agresorului, ferme, prompte şi unanime.
Primul scenariu a fost pus în practică în staţia de autobus de la Piaţa mare. Doi băieti au încercat să „agaţe” două fete. Cu forţa, atunci când ele i-au respins. Au tras de ele, le-au abuzat verbal, le-au impins, unul fiind deosebit de agresiv. Erau de faţă cam 30 de persoane în statie, şi cel putin tot atâtea au trecut, literalmente, la un metru de protagonişti, fără să intervină sau întorcând privirea. „Nu e treaba mea!”, păreau să spună, deşi era evident că le displace situaţia. In cele din urmă, a intervenit cineva. Nu grupul mare de fete din staţie, nu vreun tânăr cu veleităţi de cavaler, nu vreun bărbat cu simţul dreptăţii: o doamnă, nu tânăra, şi evident, nu puternică. Trăgea după dânsa un troler, care, în film, părea mare şi greu. Dânsa a intervenit, târând bagajul, şi a scos fata din mainile agresorului, spunând ferm: „Tu vii cu mine!” , punand astfel punct conflictului.
Al doilea scenariu s-a petrecut pe platou, în Piata Revoluţiei. O poveste similară, într-un loc la fel de public. Ba chiar în prezenta unei echipe de presă, cu aparat foto sau video, care a întors spatele incidentului şi s-a dus să filmeze tarabele. Nu comentăm, oamenii erau la slujbă, şi când eşti la slujbă, iţi faci treaba, nu-ţi permiţi ...răbufniri de civism. Când ţipetele au depăşit un anumit nivel fonic, s-a sesizat un bărbat, nu prea tânăr, nici foarte impunător ca statură, din cealalta parte a platoului. A traversat în fugă piaţa şi a intervenit. Paradoxal, în cateva secunde, au apărut- de nicăieri, că nu erau în cadru înainte - mai mulţi bărbati, in care spiritul civic se trezise, gata să-l înveţe minte pe protagonist. Noroc că acesta a reuşit să scoată la timp documentul care arăta că era în mijlocul unui experiment.
Al treilea scenariu, petrecut în parcul de lângă hotelul Mara, a avut cel mai janic sfârşit. Nu faptul că nu a intervenit nimeni afost atât de jalnic, cât a fost acela că au trecut pe la locul incidentului doi tipi. Prototipul eroului pozitiv.Tineri, înalti, atletici, purtand-culmea!- combinezoane cu însemnele unei cunoscute firme de protecţie şi pază, pe care mă abţin s-o numesc. Aceştia nu doar că şi-au văzut de drum, ca alţii. Au ras şi i-au strigat „agresorului” peste umăr: „Aşa! Dă-i, că merită !”
Dincolo de întrebările pe care şi le-au pus tinerii protagonişti legate de faptul că oricare dintre noi poate, oricând, să fie într-un loc nepotrivit, la un moment nepotrivit, s-au mai pus întrebări despre ce înseamnă civism, şi cât de mult sau de puţin suntem şi/sau ne simţim responsabili pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Despre ce, până la urmă, ne defineşte ca oameni, ca şi comunitate. Ce anume, în cultura noastra este deformat, atata timp cât, deşi deplângem faptul că trăim într-o lume violentă, permitem, prin neimplicare, continuarea acesteia. Care este acel fenomen care îi face pe oameni să ezite când sunt martorii unui asemenea eveniment şi ce anume îi face să se alăture unui demers uman, aşa cum au făcut pe platou..
Majoritatea răspunsurilor au rămas în suspensie. Ne-am pus de acord asupra unui singur lucru:
imaginea mitică a eroului pozitiv trebuie revizuită. Nu sexul, nici vârsta şi nici forţa fizica nu definesc un erou. Atitudinea face asta.
Sărut-mâna, doamnă! Tot respectul, domnule! Ati devenit eroii nostri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu