marți, 18 august 2009

Ce-a uitat guvernul….

Ce-a uitat guvernul….

…ca nu-mi vine sa cred ca n-a stiut, sau mi-ar veni sa ma sinucid dac-as crede ca nu stie….

Orice angajator care are un chiosc de placinte, stie ca, din totalul cheltuielilor cu salariile, aproape jumatate ajunge in bugetul statului.Sub forma de contributii, impozite si taxe.

La un salariu brut de 1000 lei, salariatul ia in mana 702 lei. 298 merg in bugetul statului. Inafara de asta, angajatorul mai plateste 284 lei. Recapituland, pentru ca o persoana sa ia in mana, legal 702 lei, statul incaseaza 582 lei. In plus fata de asta, cu exceptia cumparaturilor facute la piata, din toate celelalte cheltuieli pe care le face salariatul, 19% se intoarce tot la stat, deci inca vreo 100 lei.

Acuma vine guvernul si spune ca reduce bugetarii. Da’ oamenii aia sunt asigurati social, prin urmare, o parte se vor pensiona. Daca institutia noastra este tipica, jumatate din 20% indeplinesc conditii de pensionare anticipata. Si pensia lor va ajunge tot cam pe la 700 lei.

Cealalta jumatate, in aceste vremuri de criza, cel mai probabil vor solicita somaj. Acesta ar fi ceva mai mic, dar, deoarece pentru someri se plateste contributia de asigurari sociale pentru pensie la 1/4 din salariul mediu pe economie, si niste contributii de sanatate. Apoi, acesti oameni vor face reconversie profesionala. Pe banii cui, ma rog? Tot ai bugetului, nu-i asa?

In final, reducerea de cheltuieli din fondul de salarii ajunge la cca 100 de lei de persoana disponibilizata, asta pe parcursul primului an. Abia dupa anul de somaj exista o sansa sa se diminueze cheltuielile, cu cele aferente somerilor.

Prin urmare, se pierde/disponibilizeaza 20% din forta de munca din sistemul bugetar care, va amintesc, inseamna servicii si protectie sociala, pentru o reducere reala cu 7% din 20% a cheltuielilor cu salariile sistemului bugetar. Tanda pe manda cheltuielile cu salariile din sistemul bugetar scad cu cca 2%. Dar celelalte cheltuieli, cu intretinerea cladirilor, consumabile, telefoane, masini, raman. Si nu stiu care este ponderea cheltuielilor cu salariile in total cheltuieli bugetare, dar nu cred ca ajunge la jumatate.

Vin si intreb? Pentru o asemenea reducere de cheltuieli esti gata sa instalezi haosul intr-un sistem? In loc sa iei lucrurile cu calm, sa reduci cu 2% salariile, si sa te apuci sa analizezi cu calm situatia? Sa vezi in ce domenii lucreaza personae care au timp sa citeasca ziarul la lucru si sa le reorganizezi? Sa dezvolti aplicatiile informatice, sa gandesti o strategie si apoi sa reduci din personal?

Si, domnule Moise Guran, credeam ca faceti parte dintr-o institutie respectabila, una care prezinta realitatea in ansamblul sau, nu doar acea fateta care va convine.
Cand domnul Vasilescu, de la BNR, a incercat sa va spuna ca disponibilizarea bugetarilor muta povara dintr-un buzunar al statului in altul, l-ati intrerupt de cel putin doua ori.
Ori aveti mintea ingusta, ori sunteti rauvoitor, repetand in mod obsesiv faptul ca din firmele private au fost disponibilizati oameni la primele semne de criza. Firmele private nu i-au trimis pe oamenii aia in eter, i-au trimis sa fie platiti din acelasi buget al statului din care urmeaza sa fie platiti si bugetarii pe care-I vreti musai disponibilizati. Din contributiile pe care o sa le plateasca cine, ma rog?

Un comentariu:

  1. bianca s19/8/09

    Gind la gind in marea noastra devalmasie... fix ieri ridicam aceeasi problema intr-o discutie...
    De necrezut de ineficient sa rezolvi o problema prin amplificarea ei...

    RăspundețiȘtergere